Au fost destul de puţine persoane care au crezut în mine şi în ceea ce aveam să realizez pentru că startul meu în această lume nu a fost la fel ca al celorlaţi copii. Atât mama, cât şi eu auzeam deseori mesaje precum ,,Este atât de rău şi de alintat copilul ăsta… nu ştiu ce o sa te faci cu el!”. Aceste tipuri de mesaje aveau să sădească în mine gânduri şi sentimente de neîncredere şi de insecuritate cu privire la abilităţile şi potenţialul meu. 

Totul avea să culmineze cu multitudinea de activităţi în care urma să mă implic: activităţi extraşcolare, apoi voluntariat în cadrul a trei ONG-uri şi, mai târziu, câte 2-3 joburi în paralel – totul doar pentru a demonstra celorlalţi că merit şi că pot să fac multe lucruri bune! Despre resursele şi stresul consumat în tot acest timp nu am să vorbesc acum, dar, în schimb, vă propun să discutăm despre cum putem să prevenim apariţia unor astfel de situaţii, cum putem să ne investim copiii cu încredere şi să îi facem conştienţi că pot face orice… dacă muncesc pentru acel orice!

Încrederea este cel mai frumos dar pe care putem să îl oferim copiilor. Este un aspect care poate fi dezvoltat încă din primii ani de viaţă. Noi, ca taţi, ne putem implica în creșterea copiilor astfel încât aceștia să se simtă confortabil să rezolve probleme şi să îşi controleze emoţiile.

Apreciaţi efortul indiferent dacă a condus sau nu la rezultatul cel mai bun.

Este foarte important ca noi, tăticii, să evidenţiem şi să lăudăm efortul pe care îl depun copiii noştri indiferent că marchează golul decisiv sau dau pe lângă poartă. Specialiştii în psihologie infantilă subliniază că este mai important efortul constant decât câştigul în sine pentru dezvoltarea încrederii.

Încurajaţi faptul că au participat indiferent de rezultat.

Este recomandat să îi incurajăm pe cei mici să se implice cât mai mult în ceea ce le place. Pe măsură ce sunt mai implicați, cu atât fac din ce în ce mai bine acel lucru, iar asta le oferă mai multă încredere.

Lăsați-i pe ei să îşi rezolve problemele aşa cum pot.

Dacă faceţi voi treaba în locul lor, niciodată nu vor dezvolta încrederea necesară pentru a rezolva singuri problemele! Este important să iasă cât mai mult afară, în faţa blocului sau în parc pentru a avea cât mai multe contexte în care să îşi gestioneze singuri situațiile cu ceilalţi.  

Ajutați-i să înţeleagă că nu pot fi prieteni cu toţi ceilalţi copii.

Este important ca noi, în rolul nostru de părinți, să îi ajutăm pe copii să înţeleagă că dacă o relaţie de prietenie nu funcţionează nu este nicio problemă şi că este în regulă să se simtă bine alături de unii și nu lângă alții.

Încurajați-le curiozitatea!

Chiar dacă uneori pot fi exasperante momentele în care ei vin cu foarte multe întrebări, este important să conştientizeze că sunt lucruri pe nu care le cunosc şi că pot afla noutăți de la noi sau împreună cu noi!

Oferiți-le treptat diverse provocări.

Este recomandat să îi ajutăm să îşi stabilească mici obiective pentru a realiza o activitate complexă. Astfel, putem spori încrederea copiilor prin creşterea treptată a responsabilităţilor pe care aceştia le au de îndeplinit.  

Evitați să le criticați efortul.

Nimic nu descurajează mai mult un copil decât să îi critici efortul. Este recomandat să le oferim sprijin întotdeauna și sfaturi fără a le spune că nu se pricep să facă ceva anume. Un copil care se teme să nu dezamăgească nu va fi dispus să înveţe lucruri noi.

Foloseşte greşelile drept contexte de învăţare.

Învăţarea din greşeli poate genera încredere dacă noi, ca părinţii, tratăm greşelile drept oportunităţi de dezvoltare. Uneori, lăsându-i să greşească, putem profita pentru a-i învăţa ce să facă diferit data viitoare într-un context similar.

Creați-le noi experienţe.

Cu cât îi vom expune la mai multe situaţii noi, cu atât ei vor învăţa că indiferent cât de diferite şi înfricoşătoare pot părea experienţele noi, ei se pot adapta cu bine.

Cu cât muncesc mai mult, cu atât vor ajunge la rezultate foarte bune mai repede.

Atunci când un copil se blochează în realizarea unei sarcini (să spunem că a greşit ortografia cuvintelor într-o dictare) poate trece prin două situații posibile: dacă are o stimă de sine ridicată va spune ca nu a studiat suficient, iar dacă are o stimă de sine scăzută va crede că este rău, că nu este bun, că regulile de ortografie sunt foarte dificile. Prin urmare, noi ar trebui să îi încurajăm pe cei încrezători în forțele lor și să continue studiul, dar să îi sprijinim pe cei cu stimă de sine scăzută să înţeleagă că unele sarcini necesită un grad mai mare de concentrare şi să îi ajute să îşi însuşească acele abilităţi pentru a le duce la bun sfârşit, dedicându-le mai mult timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *