Sau este mai cuminte când stă cu tatăl lui.
Auzim des că cei din jurul nostru o laudă pe Flavia și ne felicită pentru că avem un copil „bine-crescut” (asta ca să folosesc o etichetă pe care o știm toți). De multe ori, atât mie, cât și Simonei ni s-a întâmplat să ne fâstâcim și să nu știm ce să răspundem pentru că ne amintim că atunci când rămâne doar unul dintre noi în jurul ei, nu este chiar așa :-)… plânge, este nemulțumită și vrea tot felul de lucruri, situație care conduce la tensiune și frustrare pentru noi ca părinți. Chiar m-am trezit într-o zi, într-una dintre conversațiile noastre telefonice, întrebând-o pe Simona, care era singură acasă cu Flavia: „Dar voi ajungeți mai mereu să vă ciondăniți când rămâneți împreună?”.
Cred că și voi ați întâlnit situații în care atunci când copilul rămâne cu unul dintre părinți se comportă adecvat și lucrurile se desfășoară fără probleme, dar atunci când apare celălalt parcă se transformă și începe să se comporte total diferit. 😈
Adesea, în astfel de situații apar tantrumurile. La copiii mai mici apar pentru că, cel mai probabil, nu se pot exprima verbal așa cum ar trebui, iar la copiii mai mari pentru că nu își pot exprima și gestiona emoțiile într-un mod adecvat.
De ce sunt, totuși, copiii cuminți cu unul dintre părinți? Pentru că…
- Mamele reprezintă protecția; ea răspunde nevoilor copiilor și aceștia o asociază cu supraviețuirea. De cele mai multe ori, ei își intensifică comportamentele pentru a atrage atenția mamei, atunci când simt că unele nevoi nu le sunt îndeplinite.
- Tații reprezintă încrederea și distracția. Astfel, copiii nu sunt nevoiți să le atragă foarte mult atenția dacă una dintre nevoile lor nu este satisfăcută.
Copiii se pot comporta în moduri diferite când sunt doar cu tatăl sau doar cu mama pentru a obține atenția pe care o doresc în anumite momente. Dacă părinții răspund așa cum își doresc cei mici atunci când au o criză de furie sau se smiorcăie ușor, cei din urmă își vor intensifica comportamentul deoarece văd că acestea stârnesc reacțiile pe care și le doresc). În acest fel, pe viitor, când vor dori atenție, se vor manifesta într-un mod asemănător.
Ce putem să facem în astfel de situații ca să nu suferim (noi, părinții, bineînțeles!)?
În astfel de momente, este important ca părinții să aibă un as în mânecă în ceea ce privește soluțiile.
1. Primul aspect pe care trebuie să îl dezvoltăm în astfel de situații este cel referitor la abilitățile verbale ale copilului în funcție de vârsta acestuia. Este important să îl învățăm să pună în cuvinte ceea ce îl deranjează și să spună ce simte. Dacă este foarte mic, este important ca părinții să îl ajute să se calmeze fără să îi ofere atenție pe criza de furie.
2. Când copilul reușește să se calmeze cu ajutorul părinților sau nu mai manifestă comportamentul problematic, este util să îl lăudăm pentru a înțelege că a reușit să se liniștească.
Știu că uneori parcă ați vrea să le spuneți fraze precum „Cu mine faci mai rău decât cu taică-tău/maică-ta” sau „Gata? Ai început pentru că ești doar cu mine?”. Încercați să evitați pe cât posibil astfel de remarci. Acestea nu vor face altceva decât să intensifice comportamentul problematic pentru că oferiți atenție și, în timp, el poate prelua ușor această etichetă de copil obraznic cu mama sau cu tata.
Este important să înțelegeți că veți reuși să gestionați astfel de momente dacă oferiţi sprijin copilului să îşi dezvolte abilităţile verbale conform vârstei şi dacă reușiți să nu îi mai dați atenție pe comportamentele inadecvate. În cele din urmă, vă sfătuiesc să vă concentrați pe situațiile în care se comportă potrivit şi să îl lăudați mai mult în acele momente.