Familia ne oferă primul model în viață fiind primul mediu cu care interacționăm de la naștere. La vârste foarte mici, copiii absorb ca un burete tot ce se întâmplă în jurul lor și învață cum să se conecteze cu ceilalți. În aceeași perioadă, se conturează traiectorii pe care vor merge mai departe în călătoria spre viața adultă.

Încearcă să te gândești puțin, oare cum te simțeai când erai copil în relație cu familia ta? Erai vesel sau mai degrabă temător? Ți-au oferit părinții un mediu în care să te simți în siguranță și încrezător indiferent de ce făceai? Cu ce amintiri ai rămas?

Acum încearcă să vezi dacă găsești o asemănare între răspunsurile de la aceste întrebări și modul în care te comporți sau te simți în prezent ca partener sau ca părinte. Dacă te întrebi de ce îți propun acest exercițiu, răspunsul este simplu: această paralelă între tine-adult și tine-copil îți poate da semnalul că ar trebui să faci ceva diferit de acum încolo pentru tine și fiul tău/fiica ta. Astfel, pentru a-i oferi copilului tău siguranță și stabilitate emoțională, te invit să parcurgi următoarele patru principii:

Dezvoltă un stil de viață sănătos și echilibrat. Ca adulți ne asumăm multe responsabilități ce țin de partea profesională, studii, probleme financiare, creșterea și educarea copiilor sau treburile administrative. Toate acestea ne pot face să ne simțim copleșiți și produc stres în timp. Din acest motiv, este important să îți faci o listă de priorități și să introduci în rutina ta zilnică activități care să echilibreze lucrurile copleșitoare cu activități care produc bucurie și relaxare. Poți să faci sport sau yoga în mod constant. De asemenea, îți recomand să fii atent și la obiceiurile alimentare pentru că ceea ce mănânci poate influența modul în care te simți.

Realizând aceste lucruri, îți poți ajuta copilul să își însușească principul echilibrului în viață. Nu uita, ești un model pentru el! 

Asigură-te că indiferent de ce fel de experiențe întâmpini, îi oferi siguranță copilului tău. Chiar dacă te confrunți cu probleme în cuplu, cu probleme financiare sau de altă natură, important este să înveți copilul că este o parte firească a vieții să ne lovim de situații neașteptate. Explică-i constant că indiferent de situațiile în care ne aflăm, există moduri în care lucrurile se pot soluționa astfel încât el să se simtă în siguranță și protejat.

Pune accent pe grija față de sănătatea mintală. Fii atent ca indiferent de ce decizie iei, să ții cont de bunăstarea ta și a familiei tale. Cu siguranță toți avem momente în care reacționăm neplăcut și ne putem folosi de acestea pentru a-i învăța pe cei mici să vorbească despre ceea ce simt, dar să fie atenți la modul în care fac anumite alegeri astfel încât să țină cont de starea emoțională a celor din jur. Dacă reușești să iei niște decizii cu calm în momente tensionate, vei avea succes în a-i transmite copilului liniștea de care are nevoie și îi vei oferi un model de conduită adecvat.

Învață-l să rezolve probleme. Fii alături de copilul tău în tot ceea ce trăiește, comunică eficient și fluid cu el. Vorbiți despre ce îi place și ce nu îi place la școală sau acasă. De asemenea, învață-l că orice problemă are și soluții. În plus, este important să înțeleagă că unele soluții nu sunt cele mai potrivite și trebuie să se gândească și la alte variante sau ajută-l să conștientizeze că uneori rezolvarea nu stă în mâinile sale, ci depinde de alte persoane. Este util să înțeleagă că atunci când alege o soluție, trebuie să țină cont de binele tuturor celor implicați. Astfel îi vei dezvolta empatia și îi favoriza o adaptare mai bună la viața socială.

Ca părinți este de dorit să înțelegem că noi suntem cei care putem oferi siguranța și stabilitatea necesare dezvoltării sănătoase a copiilor noștri. În plus, trebuie să ne asigurăm că le oferim contexte potrivite de învățare. Totul începe cu noi.

Dacă nu știi cum să începi această etapă, îți recomand să revii asupra recomandărilor mele atunci când ai dubii. Sper și cred că îți sunt utile!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *