Ştim cu toții că în momentul în care devenim părinți, timpul pentru propriile nevoi devine din ce în ce mai comprimat. Tocmai din acest motiv este foarte important să ne propunem în mod clar un timp, poate (măcar) o activitate săptămânală, în care să facem ceva doar pentru sufletul nostru. O dificultate pe care o putem întâmpina ar fi suprapunerea cu momentul în care şi partenera/partenerul doreşte să se preocupe de propriile nevoi. De aceea, cel mai bine ar fi să discutăm şi să stabilim împreună ce dorim să facem şi când putem să ne rezervăm un timp doar pentru noi înșine.
Sigur, vă întrebați, oare ce am ales eu să fac sau cum am gestionat această nevoie.
Păi… la început, când Flavia era mică, mică, m-am gândit să merg la sală. Cred că m-a ţinut aproximativ un an, apoi am luat o pauză. Ulterior, mai exact, anul trecut în decembrie, m-am hotărât să merg la un curs de teatru (sau măcar să încerc să văd cum este). M-am consultat cu sfântul Google și am găsit un curs care părea destul de interesant, dar după trei ședințe am luat decizia de a mă retrage… se vorbea cam (prea) mult despre copilul interior și aveam senzația că sunt la terapie, nu la teatru. Eu căutam ceva fun!
Am apelat din nou la bunul meu prieten, Google, şi am dat de o şcoală interesantă, GoPlayArt, care avea un website cool, o echipă fain descrisă, poze convingătoare de la activități. Așa că iată-mă spunând în gând: „bun, asta este!” Sun la ei și mă programez să merg în următoarea marți la o grupă proaspăt formată.
Să vă spun ce am găsit la prima ședință?
Multă, multă joacă, alergat, râs, dar și o grămadă de colegi faini. Cum a decurs? Primele trei luni am ținut-o pe jocuri, apoi alte trei luni pe improvizaţie , și abia după după am intrat uşor, uşor pe texte.
Ca un tocilar ce am fost și sunt, mi-am învăţat mereu textele la timp, dar emoțiile îmi dădeau uneori bătăi de cap. Și uite aşa, străduindu-mă să arăt că mi-am făcut temele şi primind feedback-uri bune de la Patty sau… constructive (asta ca să nu spun mai puţin bune) de la Felix, m-am trezit în faţa unui mare balaur cu șapte capete și anume EXAMENULLL.
Examenul, care a avut două probe (prima – “fă-mă să te cred” și cea de-a doua – “nu cred”), a fost un eveniment în care ne-am distrat pe cinste (deşi am avut emoţii cât casa) şi care ne-a ajutat să devenim un grup și mai unit decât eram.
Şi pentru că am fost toți buni, dar chiar FOARTE BUNI, acum pregătim o super piesă: “Steaua fără nume”.
Aaah…. despre ieșirile la ceai de după curs nu am reușit să vă mai povestesc. Sincer, am cam tras chiulul de la ele pentru a ajunge acasă să o văd pe Flavia măcar puţin înainte de somn. Dar cele la care am fost m-au ajutat să fiu mai relaxat în preajma colegilor de grupă.
Cam aşa au trecut pentru mine ultimele zece luni în care m-am încăpăţânat să urmez acest curs, deşi nu mi-a fost uşor cu două joburi, cu texte pe care trebuia să le învăț de la o săptămână la alta și cu întâlniri de pregătire pentru examen. Dar cred că aşa am evoluat, am aflat lucruri noi despre mine însumi, mi-am făcut prieteni noi și m-am distrat la maximum! Ştiu că viaţa se schimbă, că devine tot mai tumultoasă, însă cred că este important să nu ne pierdem în totalitate în activitățile de la job și activitățile de familie.
Voi ce faceţi doar pentru sufletul vostru? Cum vă relaxați și unde vă regăsiți refugiul? Iar dacă nu o faceți, e timpul să vă gândiți și la bunăstarea stării voastre interioare.