Să ridice mâna părintele care nu s-a înfuriat niciodată sau să nu citească acest articol pentru că înseamnă că nu este despre el. Eu recunosc, mi s-a întâmplat să mă înfurii pe ceea ce făcea Flavia și cred că este normal! Realitatea este că toți părinții obișnuiți și iubitori ajung să se enerveze în relația cu copiii lor.
Eu promovez un principiu – „toate emoțiile noastre pot fi acceptate, dar unele reacții este important să fie limitate” și cred că se aplică fără echivoc și nouă, părinților! În acest fel, observăm și ne acceptăm propriile sentimente de furie, frustrare și încercăm să ne limităm. Este important să ne gestionăm reacțiile pentru a nu face ceva greșit. Sau dacă am greșit, trebuie să căutăm imediat ce ne-am liniștit calea spre o reconectare cu copilul!
Pentru a evita situațiile în care ajungem să țipăm, să bruscăm sau să impunem copiilor diverse activități, am câteva recomandări de făcut după ce am lecturat cartea „Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte” scrisă de Joanna Faber și Julia King:
1. În momentul de urgență sau tensiune maximă, pentru a nu răni sau jigni copilul, puteți să îi dați copilului de înțeles că nu mai aveți răbdare folosind următoarele strategii:
- Folosiți un singur cuvânt (de exemplu, „Mașina” sau „Apa”) pentru a semnala copilului problema. Recomandat este să folosiți un singur cuvânt chiar și mai încărcat cu toată furia pe care o simți atunci decât să ajungi să fii agresiv verbal.
- Există posibilitatea să nu se liniștească lucrurile, așa că puteți să vă centrați furia spre a oferi informații. De exemplu, îi puteți spune „Mașinuțele sunt pentru a te juca cu ele pe covor!”
- Desigur, nu putea să lipsească etapa în care să vă ventilați emoțiile și astfel începeți prin a folosi cuvântul „eu” în loc de „tu”. De exemplu, „Eu sunt foarte supărat atunci când lucrez și aud zgomotul jucăriilor aruncate!”
- O altă variantă pe care o puteți încerca este să descrieți ceea ce vedeți: „Văd un copil care aruncă mașinile prin casă!”.
- În contextul în care nici una dintre aceste variante nu a fost de folos în a rezolva situația fără prea mulți nervi, puteți lua măsuri fără probleme. Astfel puteți pune în practică mici penalizări: „Pentru că te-am rugat de două ori să te oprești și tu ai continuat să arunci cu mașina prin cameră, va trebui să o punem în pauză pentru 5 minute”.
2. Cum realizăm reconectarea cu copilul imediat ce am avut manifestări de furie exagerate în relație cu acesta? În acest caz, sunt doi pași importanți pe care îi puteți parcurge:
- Oglindirea sentimentelor are loc după ce intensitatea furiei dumneavoastră a scăzut suficient de mult și astfel puteți să mergeți mai departe folosind un mesaj precum: “este normal să fii trist pentru că am țipat la tine și nu ți-a plăcut. Recunosc că m-am enervat foarte tare pentru că aruncai mașinile prin cameră în timp ce eu lucram”.
- Pentru a vedea ce puteți face diferit data viitoare, puteți să puneți în aplicare rezolvarea problemelor. Astfel, copilul poate veni cu diverse soluții pentru a-și umple timpul atunci când unul dintre părinți lucrează pe computer sau vorbește la telefon.
3. Grija față de propria persoană este cel de-al treilea aspect și poate cel mai util!
Așa cum sună principiul însoțitorilor de zbor, „pune-ți mai întâi ție masca și apoi poți să îi ajuți pe ceilalți”. Concentrându-vă foarte mult pe ceilalți nu o să mai aveți timp de voi. De aceea, atunci când bateriile voastre sunt consumate, nu o să mai fiți disponibili pentru ceilalți și nu o să aveți răbdarea necesară pentru a gestiona corect contextele dificile! Astfel, luați-vă un timp doar pentru voi înșivă, citiți, ascultați muzică, plimbați-vă (atunci când va fi posibil), doar ca să vă relaxați puțin!
Sper că aceste informații să vă ajute să vă simțiți ceva mai confortabil cu emoția de furie și să vă motiveze să cumpărați această carte care are foarte multe exemple practice și abordează o varietate de subiecte precum somnul, minciunile sau rivalitatea între frați.
2 thoughts on “Trei metode pentru gestionarea furiei… părinților”