Deși am citit multe cărți de parenting, sunt tată și formator pe câteva programe de educație parentală, pot să spun cu toată sinceritatea că nu am găsit până acum un „pachet” care să te învețe să fii părinte!
Treaba aceasta cu parentingul este foarte faină dacă reușești să citești mult și ajungi să selectezi din cât mai multe surse formale sau informale ceea ce se potrivește pentru tine și copilul tău!

Din păcate, atunci când vine vorba mai specific de importanța taților, resursele sunt destul de limitate. Și bineînțeles, sunt și mai puține titlurile care merită cu adevărat citite! Însă pot să vă anunț cu bucurie că în urmă cu doi ani mi-a căzut în mână, chiar fără să exagerez, cea mai bună carte de educație parentală dedicată nouă, taților – „Tata și copilul”. Este scrisă într-o manieră foarte amuzantă de un tată pediatru și neonatolog, Jacky Israel. Să nu mă înțelegeți greșit: este amuzantă, dar într-un mod cât se poate de serios și cu multe fundamente științifice! Autorul face apel atât la experiența lui de medic, facilitator de grupuri pentru tați, dar și de tată, oferind astfel detalii despre dezvoltarea fizică și psihică a copilului de la naștere până la adolescență.
Cartea abordează multe subiecte de interes pentru toți tații. Am să amintesc o parte dintre acestea mai jos:
– ce rol ai, ca tată, în viața copilului?
– cum dobândești autoritatea în fața celui mic?
– ce faci când ți se îmbolnăvește copilul?
– cât timp trebuie să îi acorzi copilului în funcție de vârsta sa?
– cum își dezvoltă copilul sexualitatea?
Este tradusă de editura Philobia și o puteți achiziționa online chiar pe pagina web a editurii (click aici).
Din punctul meu de vedere, titlul acesta este un ghid practic ce ne propune tuturor să medităm asupra paternității! După ce o citiți, aștept să îmi scrieți și sa îmi spuneți ce parte v-a plăcut cel mai mult! 😊