Unii părinți sunt îngăduitori, dar nu sunt fermi. Pe de altă parte, alți părinți sunt fermi, dar nu știu să fie îngăduitori. Mulți oscilează între aceste două concepte, uneori fiind prea amabili până ajung să nu își mai suporte copiii, alteori prea fermi până ajung să nu mai reziste, simțindu-se ca niște tirani.
Așa cum știți opusurile se atrag! Am întâlnit deseori cupluri de părinți în care unul dintre ei este permisiv, iar celălalt este ferm. Unul are tendința de a fi puțin mai îngăduitor, iar celălalt de a fi puțin mai strict.
În situația aceasta se întâmplă frecvent ca părintele permisiv să creadă că trebuie să fie mai îngăduitor pentru a compensa fermitatea jumătății sale. În același timp, părintele strict crede că trebuie să fie mai ferm pentru a contrabalansa blândețea celuilalt. Ei bine, aceasta este calea cea mai sigură pentru a ajunge la discuții contradictorii despre cine și ce face mai bine sau despre cine are dreptate și cine greșește. Adevărul este că amândoi greșesc.
Secretul stă tocmai în abilitatea de a fi și permisiv, dar și ferm în același timp! Știu! Poate fi o provocare pentru părinții care au obiceiul de a merge într-o extremă sau alta.
Pentru părinții care au tendința de a fi mai degrabă fermi, un pas important este acela de a evita cuvântul „dar” sau criticile în comunicarea cu cei mici, înlocuindu-le cu următoarele elemente:
- validare emoțională („Observ că ești trist pentru că este timpul să faci temele și tu ai vrea să stai mai mult să te joci”)
- înțelegere („Cred că îți este greu să nu mai poți vedea programul tău preferat și să vii acum la masă”)
- redirecționarea atenției spre alte activități („Știu că nu îți place să te speli pe dinți și mă gândeam să ne spălăm împreună. Facem un concurs? Cine ajunge mai repede la baie?”)
- alternative („Este timpul să mergeți la somn și voi vă doriți să vă mai jucați. Când ajungeți în pat vreți să citim din cartea cu basme sau din cartea cu legende?”)
- posibilitatea de a lua decizii („Știu că ai vrea să te joci în continuare și timpul stabilit a expirat. Vrei să îl oprești tu sau vrei să îl opresc eu și să îl pun la mine în dulap?”)
Citește și:
Despre tantrumuri și alte provocări ale părinților
Se poate întâmpla ca unii părinți să întâmpine dificultăți și să nu poată formula astfel de mesaje sau, după ce le formulează, să nu reușească să fie fermi și să ducă la capăt ceea ce își doresc. Aici apar greșelile făcute în numele bunătății sau îngăduinței. Menționez mai jos câteva dintre ele:
- Supraprotecția („Să mă asigur că nu suferă.”) Sunt părinți care nu vor ca cei mici să poată da piept cu consecințele reale din interacțiunea cu ceilalți și, astfel, nu le oferă șansa să lupte, să se lovească de dezamăgiri, să învețe să rezolve probleme pentru a-și dezvolta „mușchii” emoționali și abilitățile necesare luptelor și mai mari pe care le vor întâlni de-a lungul vieții. Este important să trăiască diferite tipuri de emoții cu suportul vostru, bineînțeles. Având astfel de contexte, el va învăța că poate supraviețui urcușurilor și coborâșurilor vieții.
- Prelegerile („Cu cât îi explic mai mult cu atât va trebui să înțeleagă mai ușor”). Prelegerile precum:„Încetează să mai plângi și să te comporți ca un răsfățat. Nu poți avea întotdeauna ceea ce vrei, știi că nu am atât de mulți bani! În plus, dacă eu primeam o nucă sau o portocală când eram mic era mare lucru!” îi fac pe copii să se simtă rușinați de ceea ce simt. În fond, cei mici, nu au de unde să știe sau să înțeleagă realitatea copilăriei noastre.
Ar fi mult mai util aici un mesaj simplu de validare emoțională: „Văd că acest lucru este foarte supărător pentru tine. Poate fi foarte dezamăgitor atunci când nu obținem ceea ce vrem” urmat de un mare PUNCT. Nu este bine nici să exagerăm cu foarte multe cuvinte pentru a construi mesajul pentru a valida emoțional copilul.
„Văd că ești foarte dezamăgit că nu ai obținut o notă mai bună” este un mesaj foarte bun, scurt si la obiect care îl ajută pe cel mic să poată simți și depăși dezamăgirea.
Am observat că în ultima perioadă mulți părinți sunt sunt atrași de parentingul “liber”. Ei greșesc mergând în extrema bunătății și nu realizează că fermitatea ponderată este necesară pentru a evita permisivitatea excesivă. Folosită în exces, îngăduința nu este sănătoasă pentru copii deoarece le lasă de înțeles că iubirea înseamnă a-i determina pe ceilalți să aibă grijă de ei și îndeplinirea tuturor dorințelor.
Copiii pot învăța și crește și din emoții negative mai ales dacă au parte de susținerea voastră. Știu că acest aspect nu este întotdeauna plăcut pe termen scurt dar adevărata bunătate și adevărata fermitate oferă împreună un mediu în care copiii își pot dezvolta „aripile” de care au nevoie pentru a zbura prin viață.