Atunci când încercăm să ne motivăm copiii, dar nu funcționează…

În mare parte, nouă, taților ni se deleagă rolul neoficial de a disciplina copiii mai ales atunci când apar momente de împotrivire sau refuz al copiilor de a realiza anumite activități: „Lasă că vine tati acasă și o să vezi tu!”. Acest lucru nu face altceva decât să conducă la o luptă de putere între părinte și copil, nicidecum la un proces de motivare. Încercăm mereu tot felul de strategii de motivare pentru că noi, părinții, ne simțim responsabili de rezultatele copiilor noștri și uităm că, de fapt, ei sunt si vor fi responsabili pentru propriile alegeri.

Sigur, ne dorim să ajungem să avem o relație bazată pe respect, determinare și să fim un model pentru ei. Pentru ca acest deziderat să devină realitate, într-o manieră cât mai ușoară pentru toți cei implicați, trebuie să fim atenți la o serie de aspecte.  

În primul rând, e nevoie să facem un exercițiu de imaginație. Să ne gândim că trebuie să alegem între două uși: Prima l-ar conduce prin presiunea noastră către activitățile care trebuie făcute, fără ca el să își dorească asta. În schimb, a doua ușă presupune faptul că cel mic se convinge singur de următorul pas pe care trebuie să îl facă, fără să fie nevoie de intervenția noastră directă.

Care este diferența dintre cele două? Prima ușă presupune următoarele acțiuni – convigerea copilui de a face anumite lucruri, recompensarea lui sau pedepsirea în caz că nu respectă voința noastră. Cea de-a doua presupune îndrumarea noastră pentru ca piticul nostru să fie capabil să exploreze, să descopere și, în final, să găsească motivația pentru a lua cele mai bune decizii în orice situație.

Citește și:

Rezolvarea problemelor: un instrument eficient în obținerea cooperării celor mici

Descoperirea adevărului

A avea un copil demotivat poate fi o sursă de îngrijorare, frustrări și chiar disperare. Dar acestea nu au legătură cu lipsa motivației în sine, ci cu reacțiile noastre față de rezistența copilului nostru și demotivarea lui. Atunci când suntem anxioși și încercăm să ne motivăm copilul, singurul lucru pe care îl vom face va fi să înrăutățim situația. Ne ajută mai mult să ne punem următoarele întrebări:

• Ce-l va motiva pe copilul meu?
• Ce vrea el / ea?
• Care sunt întrebările pe care ar trebui să le punem pentru a ne ajuta copilul să își descopere interesele?
• Care sunt ambițiile și obiectivele sale?

Este important să discutăm cu copiii noștri, să le punem aceste întrebări și să îi ascultăm. Nu trebuie să fim neapărat de acord cu răspunsurile, dar trebuie să le respectăm, să-l lăsăm să facă propriile alegeri și să fie responsabil pentru consecințele acestora. Un exemplu clasic este acela de a nu face temele. Dacă prețul de a nu-și face temele sunt notele proaste și înțelege consecințele unor note proaste pe termen lung, atunci depinde de el. De asemenea, dacă înțelege care este importanța exersării acasă a unor abilități învățate la școală, el va alege în consecință.

Cheia motivației este de a merge în direcția cea mai bună fără să fim nevoiți să îi spunem copilului ce să facă, fără cicălire sau prelegere. Tot ce trebuie să facem este să îl învățăm cum să facă alegerea corectă din prima și să ne asigurăm că înțelege consecințele atunci când se îndreaptă în direcția greșită.

Fii un model pentru copilul tău

Clar secretul motivării copilului tau este chiar să nu mai încercăm să ne motivăm copiii! În schimb, tot ce trebuie să facem este să îi inspirăm. Cum putem face asta? Fiind chiar noi inspirația! Este important să ne expunem comportamentele care îi încurajează pe copii și să nu controlăm în exces deoarece vor merge în direcția opusă. Dacă cei mici se inspiră din ceva, vor lucra pentru atingerea acestui obiectiv. Rețineți că dacă ne împingem piticii pentru a face anumite activități, îi motivăm, de fapt să ne opună rezistență și să facă ceea ce nu ne dorim.

Cu cât îi presăm mai mult, cu atât copiii vor refuza să facă ce le cerem, chiar dacă uneori cedează doar pentru a scăpa de gura noastră. În acest mod, așa cum spuneam, nu îi motivăm, ci îi învățăm cum să reziste mai mult sau ce să facă pentru a ne liniști când suntem foarte aprinși. Nu vor învăța consecințele pe termen lung, iar răspunsul lor va fi doar o reacție la comportamentul nostru în loc să găsească motivația în sine.

Un alt factor important este să acceptăm că s-ar putea să nu reușim să le facem pe toate așa cum ne dorim și, implicit, nu vom ajunge să ne motivăm mereu copiii. Dar trebuie să ne reamintim mereu că nu este un lucru pe care să îl luăm personal. Responsabilitatea noastră, ca părinți, este să-i ajutăm pe cei mici să își îndeplinească obiectivele și să nu facă anumite lucruri doar pentru noi. Pentru asta, este util să facem un pas în spate și doar să îi îndrumăm.

Un gând final

Secretul motivării copiilor noștri este să renunțăm să îi ghidăm atât de mult și, din contră, să le oferim ceva mai mult spațiu. Făcând acest lucru, putem vedea lucrurile mai clar. Uneori, când suntem prea apropiați sau chiar stresați, nu îi putem vedea drept indivizi cu propria lor personalitate și voință, ci în permanență ca niște persoane dependente de noi.