Am început de curând o discuție, tot aici, pe blog, despre una dintre provocările contemporane ale părinților – cum facem, cum nu facem, să avem copii responsabili? De multe ori, ne rățoim la ei crezând, în naivitatea noastră, că acest lucru îi va determina să fie mai atenți în jur și să trateze cu mai multă responsabilitate anumite aspecte din viața lor.
Așa cum vă spuneam și atunci, vă spun și acum: secretul nu stă în a striga la ei și a le da directive, ci în anumite obiceiuri pe care trebuie să le integrăm în relația noastră cu aceștia.
Continui lista recomandărilor astăzi, în acest articol, în speranța că vă vor fi de ajutor:
- Credeți în copiii voștri! Cei mici învață că sunt capabili atunci când petrec timp alături de persoane care cred că ei pot să facă lucrurile (oricare ar fi acestea). Ocaziile în care fac singuri diverse activități pot crește încrederea în ei înșiși, dar și genera sentimentul că ceilalți cred în ei indiferent de vârsta pe care o au.
- Nu cedați atunci când lucrurile par să se înrăutățească în loc să se îmbunătățească! Când faceți lucrurile diferite pentru copii, aceștia vor încerca din greu să obțină răspunsul cu care s-au obișnuit de la voi până în acel moment. Fiți consecvenți cu noul vostru plan de acțiune și, ulterior, ei vor învăța noul răspuns (de exemplu, că nu vor mai fi ajutați, că pot să facă singuri anumite activități. Nu va trece mult timp până când își vor asuma noile responsabilități).
- Decideți ce veți face voi! În acest mod veți reuși să nu mai intrați în polemici, dezbateri, negocieri sau adevărate lupte de putere cu copiii voștri. Anunțați-i din timp despre decizia de a nu mai face compromisuri. De exemplu, stabiliți că le veți da un singur telefon pentru a-i ajuta să se trezească dimineața. Așadar, va fi responsabilitatea lor să se trezească și să ajungă la timp la școală sau, din contră, să primească o absență. În mod clar, voi nu le veți da scutire pentru a o motiva.
- Urmăriți ce fac copiii folosind acțiunile, nu cuvintele! Până când cei mici se obișnuiesc cu noile schimbări referitor la ajutorul pe care sunteți dispuși să îl acordați, este bine să vorbiți cât mai puțin și să vă țineți de lucrurile stabilite. Dacă, de exemplu, nu se trezesc imediat când sunt sunați și lipsesc de la prima oră, vă recomand să evitați morala de tipul “Ți-am spus eu…”. Mai bine, găsiți un ton calm și neutru cu care le spuneți că vă pare rău că au încasat o altă absență și că există posibilitatea să li se scadă nota la purtare dacă adună prea multe. Controlați-vă cât puteți de mult pentru a nu intra într-o luptă de putere cu cei mici, care, cu siguranță, vor încerca să vă înduplece.
Citește și:
Cum să ne ajutăm copiii să înțeleagă cum funcționează creierul
Cam aceasta a fost discuția despre responsabilitate. Sper că sfaturile mele vă sunt utile. Știu, unele lucruri sunt greu de făcut sub influența emoțiilor pe care piticii noștri ni le pot provoca. Însă nimic nu este imposibil. Este mult mai fain să porniți ziua cu bucurie și să ajungeți la timp unde vă propuneți împreună cu copilul vostru.
One thought on “4 tactici pentru a crește copii (mai) responsabili”