Revin către voi cu un un nou articol în care vorbim despre:
- Copiii fricoși
- Copiii care se gândesc mereu la ce se poate întâmpla rău lor sau celor pe care îi iubesc
- Copiii cu ticuri
- Copiii care pot avea rapid crize de plâns sau care pot reacționa agresiv
Ce au în comun aceștia?
Toate aceste caracteristici sunt expresii ale anxietății care nu au fost gestionate corect de către părinți. Din acest motiv,mi-am propus să vă povestesc despre cele mai comune greșeli ale părinților care generează anxietate în rândul copiilor lor.
Dar ce este de fapt anxietatea?
Anxietatea este un răspuns emoțional care, de cele mai multe ori, este asociat cu reacții fiziologice, cum ar fi: ritm cardiac crescut, transpirație, respirație sacadată, dar și de alte comportamente similare care apar în diverse situații percepute ca fiind periculoase. Sunt multe situații care pot sta în spatele dezvoltării anxietății. În continuare voi descrie șase dintre acestea.
1. Somn insuficient
Când copilul nu doarme suficient, organismul lui este într-o stare permanentă de anxietate ceea ce poate conduce la comportamente agresive, ticuri, refuzul de a participa la anumite sarcini sau chiar mâncat compulsiv.
Pentru a evita apariția acestor comportamente la copilul tău, încearcă să te organizezi și să te asiguri că el reușește să doarmă conform nevoilor lui, specifice vârstei. Astfel un copil de 2-3 ani are nevoie de 12 ore de somn, între 4 -5 ani de 11 – 12 ore, între 6-8 ani sunt recomandate 10 – 11 ore și între 9-11 ani, un copil are nevoie de aproximativ 9 – 10 ore de somn.
2. Expunerea excesivă la ecrane
Când ne lăsăm copilul în fața unui ecran știm bine că pare foarte liniștit. În realitate, este departe de a fi așa! De fapt, el este într-un fel de transă în care acumulează iritabilitate și anxietate și care ies la suprafață odată oprit ecranul. Știu, sună înfricoșător! Ecranele oferite în exces excită sistemul nervos al copilului și astfel activează anxietatea din cauza caracteristicilor de luminozitate, culoare sau strălucire. Ele oferă o gratificare imediată, ceea ce activează sistemul de recompensă al creierului și conduce la dezvoltarea unei adicții.
Cât timp poate petrece un copil în fața ecranelor fară să fie considerat exces? O cercetare din 2020 realizată de M. Mulget susține că un copil mai mic de 7 ani nu ar trebui să aibă acces la ecrane pentru că încă primul minut de expunere îi poate dăuna creierului său. Printre efectele negative menționate în această cercetare este menționată și anxietatea. Din acest motiv, nici după vârsta de 7 ani nu este recomandat să stea mai mult de o ora pe zi. Sunt specialiști care susțin că după vârsta de 4 ani putem să le oferim copiilor acces la ecrane, dar la programe specifice vârstei, sub supraveghere și maxim o oră pe zi.
3. Folosirea fricii ca metodă de gestionare a anxietății
Amenințările, corecțiile fizice nu fac altceva decât să activeze și mai mult teama în organismul copilului. Astfel, copilul încearcă să gestioneze frica activând anumite mecanisme prin care să facă față. El poate să înghețe (se blochează, tace,nu are nicio reacție), să lupte (să refuze, să plângă, să vocifereze) sau să fugă (să se ascundă). Utilizarea fricii ca metodă de corectare crește gradul de anxietate permanentă, acționând frecvent mecanismele “luptă – fugă – îngheață” pentru stimuli neimportanți.
Am întâlnit de-a lungul timpului mulți părinți care trăiesc cu convingerea că cei mici îi ascultă doar când ridică vocea, nu și când vorbesc frumos. Se poate întâmpla fix așa atunci când părinții nu petrec suficient timp cu copiii, care ajung să tânjească după atenție. Prin urmare, se obișnuiesc să facă boacăne doar pentru că așa se vor simți băgați în seamă.
Citește și: Copiii noștri au nevoie să se plictisească și relaxeze, iar noi trebuie să îi ajutăm
4. Hiperprotecția
Știi ce se întâmplă atunci când părinții nu lasă copilul să se urce pe dulap de teamă că va cădea? Atunci când ei nu sunt atenți, va căuta ceva pe care să se urce singur existând astfel posibilitatea de a se răni. Hiperprotecția presupune să nu îi permiți copilului anumite activități pe care în mod normal le-ar putea experimenta la acea vârstă. A le face mereu viața ușoară celor mici produce un grad de anxietate pentru că nu dezvoltă abilitățile necesare și, în timp, apare sentimentul de incompetență. Astfel, în viitor, le va fi dificil să se expună și să facă față unor situații noi din viața de zi cu zi. Din acest motiv este important să stimulăm independența copiilor în cât mai multe situații și domenii. De exemplu, un copil de 3 ani nu poate să își lege șireturile, dar poate să își pună bluza, pantalonii sau încălțările singur, iar noi îi putem ajuta cu legatul.
5. Climatul familial conflictual
Uneori, părinții nu înțeleg de ce copilul lor se retrage, refuză să vorbească sau evită să interacționeze cu cei din jur, fără să se gândească puțin la discuțiile aprinse, certurile care au loc în fața sa și care îi pot influența dezvoltarea emoțională, crescând anxietatea. Toate aceste comportamente apar pentru că mediul sigur și cald în care trebuie să crească acel copil este de fapt nesigur, periculos și impredictibil.
6. Schimbări cu un impact major
Pierderea unei persoane dragi sau schimbarea școlii pot fi factori importanți în schimbările comportamentale ale copiilor. În această situație este important să mergeți la un specialist, să adunați informații, să le puneți cap la cap și să identificați împreună strategiile cele mai bune pentru a-i ajuta pe cei mici să depășească anxietatea.
Nu putem fi perfecți și cred că nici nu este sănătos să nu expunem uneori copiii la situații mai puțin plăcute, dar este util să ne străduim și să ne corectăm obiceiurile nesănătoase din mediul familial. Partea bună este că aceste obiceiuri au fost învățate, ceea ce înseamnă că pot fi și dezvățate!