În articolul de astăzi, mi-am propus să abordez din nou un subiect delicat pentru mulți dintre părinți, în ciuda faptului că avem numeroase instrumente la îndemână în zilele noastre: educația sexuală. Am ales acest subiect pentru că zilele trecute, într-o reuniune, am întâlnit o bunică care povestea amuzată și jenată în același timp că atunci când se juca cu nepoata ei în vârstă de de 6 – 7 ani, cea mică i-a spus că nu are păsărică, ci vulvă.
Am simțit că nu îi era confortabil și nici la îndemână să folosească acest termen, iar această situație m-a întristat. Mi-am dat seama că această jenă sau lipsă de educație sexuală vine la pachet cu dezavantaje pentru copiii noștri.
Așa că azi mă voi concentra pe perioada de dezvoltare 0-6 ani. În această perioadă de viață, nu trebuie să le vorbim copiilor despre sex, ci despre sexualitate. Sexul este doar o parte a sexualității, și anume partea biologică, referindu-se la partea fizică și la reproducere.
Prima etapă: 0 – 2 ani
- În această etapă am putea spune că cei mici nu au nicio treabă cu sexualitatea, dar nu este chiar așa. Specific acestei vârste este faptul că cei mici își cunosc și chiar ating sexul, lucru ce poate fi confundat cu masturbarea. Dar de fapt este vorba despre ceva normal, explorându-și zonele sensibile. Este suficient să le retragem cu calm mâna și să le direcționăm atenția spre altceva. Spre finalul acestei etape, acest tip de comportament poate fi nefiresc din punct de vedere social.
- Un alt aspect important este să numim corect părțile corpului. Punându-le alte denumiri, le putem transmite copiilor că a vorbi despre ele ar fi ceva rușinos. Este important să învețe să vorbească cu respect, seriozitate și onestitate despre părțile corpului. Vor reuși să facă acest lucru mai ales dacă, în această etapă, reușim să le denumim natural și firesc.
A doua etapă: 3 – 6 ani
- Începând cu vârsta de 3 ani este important să îi învățăm pe cei mici să aibă grijă de corpul lor și să le repetăm că nimeni nu are voie să îi atingă. Uneori ne fâstâcim când cei mici ne întreabă “de ce?”. Reacționând în acest mod, le transmitem copiilor că ceva este în neregulă, oferindu-le astfel contextul să exploreze mult mai ușor acest subiect cu colegii. De asemenea exstă riscul ca în cazul în care cineva încearcă să îi atingă, ei să nu ne spună pentru că vor crede că greșesc. Din acest motiv, în multe cazuri de abuz, copiii se simt vinovați, îngreunând și mai mult situația în care se află. Astfel de contexte se pot întâmpla și pentru că noi, părinții, nu știm să le gestionăm corect.
- Situațiile de abuz ar putea fi evitate dacă denumim corect organele genitale, dacă le explicăm că acestea sunt o parte normală a corpului, la fel ca mâinile, urechile etc. și le spunem că ele trebuie protejate pentru că sunt încă în dezvoltare. De asemenea, corpul este protejat cu haine, iar ei se dezbracă doar atunci când sunt în intimitate.
- Ei trebuie să învețe că dacă cineva încearcă sau chiar îi atinge în zonele intime, este obligatoriu să le spună imediat părinților. Sigur, stabilind aceste “reguli” se poate ca cei mici să vină cu întrebări noi precum: “la ce folosesc organele sexuale?”. Le putem răspunde pe un ton cât se poate de firesc că aceste organe cresc în timp și când vor fi adulți îi vor ajuta să aibă copii. Așa cum florile pomilor se transformă în fructe care la rândul lor fac alți pomi, așa și corpul lor se schimbă pentru a se dezvolta o familie nouă. Poate că vi se pare prea complicată explicația pentru această etapă de dezvoltare și se poate să fie așa, dar dacă cei mici vă întreabă, înseamnă că sunt pregătiți să afle și trebuie să fim sinceri cu ei.
- Spre sfârșitul acestei etape, copiii pot fi curioși și pregătiți să afle lucruri legate de gen. Fiind micuți, de multe ori pentru ei este mult mai ușor să înțeleagă și să accepte ideile de gen. Spre exemplu, acum avem tendința să clasificăm în genurile masculin și feminin și în activități specifice fiecărui gen, deși pot exista și fetițe cărora să le placă activitățile fizice, să construiască, așa cum sunt băieți care se pricep la gătit sau realizat haine. Până la urmă, toate acestea sunt activități pe care le putem desfășura toți, indiferent de sex. Forțând copiii să rămână în aceste tipare, de fapt, le limităm potențialul.
- Mulți părinți se îngrijorează dacă, de exemplu, băiatul lor de 5 ani vrea să facă balet și se joacă cu păpușile și cred că vrea să fie fată. Din acest motiv, este important să facem diferența dintre identitatea de gen (identificarea cu comportamentele și atitudinea masculină sau feminină) și identitatea sexuală (identificarea ca femeie sau ca bărbat). Deși cele două sunt înrudite, nu sunt mereu și compatibile. De exemplu, deși o fată petrece mult timp cu băieții sau joacă fotbal, poate în continuare să își păstreze feminitatea. De asemenea, este mult prea devreme ca părintele să se îngrijoreze în această perioadă că s-ar putea să aibă un copil gay. Aceste lucruri se pot contura cel mai devreme în adolescență.
- Spre sfârșitul acestei etape este important să le povestim despre homosexualitate sau transexualitate, având grijă să nu le transmitem idei preconcepute care să discrimineze sau să îi rănească pe cei din jur.
Aceaste contexte de învățare ne oferă nouă, ca părinți, siguranța că ne pregătim copiii pentru a ști să stabilească limite sănătoase cu privire la intimitatea lor și a fi mai deschiși față de cei din jur. Nu este un subiect ușor pentru că încă avem părinți sau bunici care nu ne încurajează să explorăm și aceste subiecte, dar avem de partea noastră multe resurse (cărți, documentare, articole, filme) care să ne ajute în acest demers.