În articolele anterioare, am povestit despre cum trăiește o persoană cu ADHD. În articolul de astăzi, aș vrea să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu o persoană diagnosticată cu ADHD și de ce uneori o descriem ca fiind “de necontrolat”.
O dificultate asociată cu ADHD este cea referitoare la capacitatea de autoreglare sau de autocontrol. Dr. Russell Barkley, în cartea sa “ADHD și natura autocontrolului”, a abordat această problemă folosind sintagma “dezinhibare comportamentală”. Această expresie a fost acceptată de către cercetători, ei începând să fie tot mai interesați de ceea ce este menționată adesea în domeniu ca funcție executivă – adică abilitatea de autoreglare în atingerea unor obiective pe termen lung.
Dezinhibarea comportamentală se referă la dificultățile pe care persoana le are în fața unor sarcini, în prezența unor stimuli noi, predominanți și fascinanți.
De exemplu: atunci când ești în pădure și te plimbi, este normal să te oprești, să admiri o plantă, să urmărești o pasăre care zboară sau chiar să te rătăcești pentru că ești fermecat de peisaj. Dar nu este în regulă ca atunci când ești în clasă și ai test, să visezi cu ochii deschiși, să privești o pasăre care zboară sau să te enervezi pentru că colegul tău pufnește.
Barkley spune că persoanele cu ADHD au probleme în a se controla, a nu răspunde impulsiv și nu reușesc să aplice principiul “oprește-te, privește și ascultă”. El duce ideea mai departe și spune că persoanele cu ADHD răspund impulsiv pentru că nu își iau timp și astfel, nu pot folosi cele patru funcții executive care sunt esența autoreglării.
Funcțiile executive sunt:
- Memoria de lucru (păstrarea faptelor relevante în minte);
- Vorbirea internă (vorbirea cu tine însuți);
- Reglarea emoțională (calmarea sau motivarea);
- Reconstituirea (crearea unei soluții sau răspuns util).
Cu alte cuvinte, funcțiile executive implică capacitatea de a se calma și de a se gândi serios, chiar și pentru un timp scurt. Persoanele cu ADHD nu doar că nu utilizează aceste funcții, dar nici nu au șansa de a le perfecționa de-a lungul anilor pentru că reacționează prea rapid.
Citește și: „Păzește-ți păsărica!” sau câteva reguli pentru părinții piticilor între 0-6 ani
Pentru a înțelege mai ușor, vă propun următorul scenariu:
Doi elevi de liceu, Mircea și Bogdan. Mircea este diagnosticat cu ADHD, iar Bogdan nu are niciun diagnostic. Amândoi termină cina la ora 18:00. Fiind pasionați de fotbal, își doresc să vadă în seara aceasta un meci important la ora 19:30. Părinții lor le amintesc că pentru a se uita la fotbal este important să își termine temele. Amândoi pornesc spre dormitor pentru a începe. La 19:15, Bogdan aproape a terminat temele, în timp ce Mircea se joacă pe calculator jocul preferat și nu are niciun gând legat de temă.
Cu acest scenariu în minte, să analizăm împreună și să vedem ce s-a întâmplat de fapt. Să reluăm cu încetinitorul toată povestea.
Mircea a ajuns în dormitor, s-a așezat la birou, a deschis caietul și când a văzut ce are de făcut, a simțit o repulsie. A văzut calculatorul și a început să se joace. Acest lucru a fost un răspuns automat, impulsiv, mai mult decât o decizie reală. Jocul a fost mult mai distractiv.
În schimb, Bogdan a urcat în cameră, s-a așezat la birou, a deschis caietul și, la fel ca Mircea, a simțit repulsie față de ceea ce avea de făcut. A văzut calculatorul și s-a gândit să se joace. Dar în acel moment s-a oprit (inhibiție), s-a gândit puțin (memoria de lucru) și și-a amintit că are de scris la matematică, la istorie și la română și că își dorește foarte mult să vadă meciul. Discursul intern al lui Bogdan a fost: îmi doresc mult să văd meciul, dar părinții mei au spus clar că dacă vreau să îl văd, trebuie să îmi fac temele. În timp ce își controla dezgustul față de teme, Bogdan și-a amintit că, ultima dată când a mers la școală fără să își facă temele, s-a simțit rușinat în fața colegilor. Pentru a accesa recompensa (să vadă meciul de fotbal), el a decis să își facă temele.
Diferența dintre cei doi băieți este clară. Bogdan este responsabil și își poate stabili singur obiectivele pe care le poate urma, indiferent de distractorii care pot apărea. În schimb, Mircea are nevoie de ajutor pentru a-și putea planifica și respecta activitățile necesare pentru atingerea obiectivelor.
În ADHD există dificultatea de a fi orientat constructiv spre viitor și de a te angaja într-o activitate orientată spre un scop. Ned Hallowell, psihiatru pentru copii și adulți, a spus:
“Când ai ADHD există doar două variante: acum sau nu acum. Am examen saptămâna viitoare, nu acum”.
Din acest motiv, ADHD ar putea fi denumit BID -“behavioral inhibition disorder”, cu un accent mai mare pe impulsivitate (dezinhibarea comportamentală), decât pe hiperactivitate și neatenție.
Pentru a fi un real sprijin pentru părinții și copiii lor cu ADHD este important să ne informăm corect. Doar așa putem să empatizăm cu ei și ca specialiști, să realizăm un plan de intervenție complex care să vizeze copilul, familia și școala.