Comportamentele copiilor cu ADHD pot cauza un stres considerabil părinților. Atunci când un copil eșuează la un test de ortografie, când refuză să-și facă temele, când minte pentru a acoperi o greșeală sau când își împinge sora atunci când pierde la un joc, este normal ca nivelul de stres al părinților să crească.

Tensiunea parentală nu este determinată exclusiv de evenimentele prezente. Mai degrabă, suferința părinților este generată de preocupările lor legate de viitorul copilului lor decât de situația actuală. Atunci când copilul manifestă comportamente neobișnuite, părinții sunt frecvent îngrijorați de perspectivele acestuia în viitor, cum ar fi posibilitatea ca el să nu poată obține un loc de muncă, să fie nevoit să locuiască cu ei până la vârsta adultă sau să aibă probleme legale. Aceste temeri pot varia de la un părinte la altul, însă adesea se manifestă sub forma unor scenarii extreme: ei își imaginează cele mai nefavorabile situații posibile. Ca urmare, astfel de gânduri îi determină pe părinți să fie extrem de neliniștiți.

 Deși ADHD-ul reprezintă o provocare serioasă, viitorul nu este, de obicei, atât de sumbru pe cât își imaginează unii părinți. Majoritatea copiilor cu ADHD vor crește și vor deveni adulți care se descurcă singuri. Studiile despre ADHD au identificat o serie de factori care sunt legați de modul în care copiii cu ADHD se dezvoltă. Unii dintre acești factori pot fi influențați de părinți, în timp ce alții nu pot fi controlați de aceștia.

Statutul socio-economic

Cu cât mai bun, cu atât mai bine: cu cât este mai înalt statutul socio-economic, cu atât este mai bun rezultatul: de mult timp se știe că există o corelație între un statut socio-economic mai ridicat și o stare de sănătate fizică și mentală mai bună. Există mai multe motive pentru care un statut socio-economic familial mai înalt poate contribui la îmbunătățirea stării unui copil cu ADHD. Este posibil ca părinții din medii cu un statut socio-economic mai ridicat să fie mai bine educați și, prin urmare, să fie mai conștienți de posibilele probleme. De asemenea, este posibil să fie mai predispuși să caute sprijin și asistență în evaluarea dificultăților cu copilul lor. În plus, acești părinți pot avea resursele necesare pentru a permite diagnosticarea și tratamentul ADHD-ului și pentru a sprijini aceste eforturi pe termen lung pentru copil. Așa cum am menționat anterior, există o asociere între ADHD și dificultățile prenatale, perinatale sau postnatale. Copiii ale căror familii au un statut socio-economic mai ridicat sunt mai puțin susceptibili să se confrunte cu astfel de dificultăți, deoarece îngrijirea medicală este probabil să fie de o calitate superioară.

Inteligența (IQ)

Cu cât mai mare, cu atât mai bine: din experiența personală, un copil cu ADHD care este strălucit are un avantaj distinct față de cei mai puțin inteligenți. O inteligență superioară poate compensa multe dificultăți, inclusiv problemele de atenție sau dificultățile de învățare. Având în vedere că unul dintre cele mai provocatoare medii pentru un copil cu ADHD este școala, iar performanța școlară este strâns legată de capacitatea creierului, este evident cum un IQ mai ridicat poate contribui la un prognostic mai bun. Copiii străluciți cu ADHD pot obține rezultate excelente în clasele primare. În cele din urmă, elevii străluciți vor găsi școala mai captivantă, vor avea mai mult succes și vor primi feedback pozitiv. Chiar și comportamentul supărător al unui copil cu ADHD poate fi într-o oarecare măsură diminuat atunci când acesta este implicat în ceea ce face. Totuși, în gimnaziu și liceu, mulți dintre acești copii deștepți încep să întâmpine dificultăți. De ce? Pentru că li se dau mai multe teme și li se acordă mai multă independență, dar au nevoie și de mai mult autocontrol și de abilități organizaționale mai bune.

Agresivitatea

Cu cât mai multă, cu atât mai rău: un procent semnificativ al copiilor cu ADHD manifestă comportamente agresive în situații sociale. Comportamentul agresiv are două efecte principale: creează dificultăți în relaționarea cu adulții și îi îndepărtează pe cei de vârsta sa. Comportamentul agresiv, mult mai mult decât simpla neatenție, poate duce la trimiterea copilului pentru evaluare. Într-un sens, acest lucru poate fi benefic, deoarece poate duce la identificarea unui posibil ADHD. Comportamentul opozant sfidător, care de obicei este mai reactiv decât agresiv, atunci când este asociat cu ADHD, poate progresa către tulburări de conduită, care sunt caracterizate prin comportament sfidător, agresiv și antisocial. Copiii cu ADHD și tulburări de conduită reprezintă o provocare semnificativă, iar modificarea comportamentului lor este dificilă.

În plus, comportamentul agresiv poate crea o impresie nefavorabilă asupra colegilor, determinând formarea unei reputații negative care este greu de schimbat. Studiile au demonstrat că o reputație negativă persistă în conștiința oamenilor chiar și atunci când comportamentul inițial care a generat reputația s-a îmbunătățit.

Hiperactivitatea

Cu cât mai intensă, cu atât mai rău: la fel ca și în cazul nivelului de agresivitate, un copil extrem de activ va întâmpina mai multe probleme decât unul mai puțin activ. Deși majoritatea copiilor hiperactivi pot să rămână nemișcați în anumite situații care sunt noi, interesante sau intimidante, sau să stea liniștiți când sunt împreună cu un adult, există câțiva copii cu ADHD care, pur și simplu, nu pot sta niciodată nemișcați. Așa cum am menționat anterior, majoritatea copiilor își vor depăși hiperactivitatea odată ce ajung la adolescență, însă acei câțiva copii care nu reușesc să o facă vor întâmpina multe dificultăți.

Abilitățile sociale

Cu cât mai multe, cu atât mai bine: este cunoscut faptul că abilitățile sociale sunt factori extrem de importanți în determinarea stării viitoare de fericirea unui copil. Psihologii devin foarte preocupați de copiii cu ADHD care nu și-au dezvoltat unele abilități sociale rezonabile și nu au câțiva prieteni până la vârsta de 10 ani. Dacă ei continuă să fie izolați (ADHD-Predominant Inatent) sau se ceartă mult cu persoanele din jurul lor (ADHD-Combinat), pot avea multe probleme. Surprinzător, unele caracteristici ale ADHD-ului pot fi, periodic, atuuri pentru anumiți copii. Copilul mai mare hiperactiv (sau adult) poate fi uneori sufletul petrecerii. El poate fi plăcut pentru șefia sa și pentru nivelul său ridicat de energie, cu condiția ca aceste calități să nu atingă proporții ridicole sau iritante. De asemenea, uneori există o linie subțire între șefie („bossiness”) și leadership. Unii copii cu ADHD tind spre șefie, dar sunt capabili să o facă într-o manieră nu atât de abrazivă, în timp ce cei din jur îl urmează. Acest lucru poate reprezenta un atu. Poate își vor conduce propria companie într-o bună zi!

Diagnosticul precoce

Cu mai devreme, cu atât mai bine: detectarea oricărei probleme în cel mai timpuriu stadiu posibil este întotdeauna ideală, indiferent despre ce este vorba. Copiii mici sunt încă foarte maleabili. Dacă ADHD-ul lor este identificat în anii preșcolari și tratat corespunzător, acești copii au șanse mari să se dezvolte relativ normal și să evite problemele majore. Trebuie să avem în vedere că se estimează că aproximativ 70% dintre copiii cu ADHD pot fi identificați până la vârsta de aproximativ 3 ani (de obicei, în cazul ADHD-Combinat). Prin identificarea precoce a ADHD-ului și prin aplicarea unui tratament adecvat, este posibil să prevenim sau să reducem semnificativ anumite probleme de comorbiditate.

Puterea familiei

Cu cât mai strânsă, cu atât mai bine: o familie unită poate contribui semnificativ la facilitarea unei dezvoltări cât mai normale pentru un copil cu ADHD. Dacă un copil simte că părinții și frații săi îl susțin și le pasă de el, atunci stima sa de sine va fi mai puțin afectată de dificultățile inevitabile cu care se va confrunta în alte aspecte ale vieții sale. Dacă părinții pot gestiona diferențele lor într-un mod democratic și constructiv, în special în ceea ce privește copilul cu ADHD, dacă familia încurajează comunicarea deschisă a sentimentelor și gândurilor, și dacă disciplina se aplică cu fermitate dar cu iubire, copilul va avea în mod clar numai de câștigat.

Comorbiditatea

Cu cât mai multe, cu atât mai rău: Până la vârsta adolescenței, mai puțin de 50% dintre copiii cu ADHD vor avea doar această tulburare ca problemă psihologică, ceea ce este uneori numit „ADHD pur”. Restul copiilor vor fi afectați de cel puțin o altă tulburare psihologică în afară de ADHD. Aceste probleme suplimentare, care pot varia în severitate, pot include tulburarea de conduită (în cazul copiilor și adolescenților), personalitatea antisocială și abuzul de substanțe (în adolescență și la vârsta adultă), anxietate, depresie, dizabilități de învățare și tulburare bipolară.

Severitatea generală a ADHD-ului

Cu cât mai mare, cu atât mai rău: ADHD se manifestă într-o gamă variată de intensități, cuprinzând forme ușoare până la severe conform criteriilor DSM-5. Forma ușoară de ADHD implică prezența suficientă a simptomelor pentru a confirma diagnosticul, însă aceste simptome pot afecta într-o mică măsură funcționarea socială, școlară sau profesională a copilului. În schimb, forma severă de ADHD presupune prezența unui număr mare de simptome în plus față de cele necesare pentru confirmarea diagnosticului, acestea având un impact semnificativ asupra vieții individului. Prognosticul, evident, este mai rezervat pentru cazurile severe ale tulburării.

ADHD este o afecțiune serioasă care de obicei nu dispare complet în viața adultă, deși în unele cazuri simptomele pot deveni mai puțin evidente. Aceste informații te pot ajuta să te simți mai liniștit în privința viitorului copilului tău. În același timp, te pot evidenția și aspectele care necesită o atenție și un efort suplimentar.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți fi alături de copilul tău cu ADHD, te aștept pe 29-30 martie 2024 la cursul Provocările tulburării ADHD. Mai multe informații aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *