Copilul tău se aruncă pe jos, lovește sau țipă când nu primește ceea ce își dorește, acasă sau în public? Simți că încerci să-l liniștești și parcă pui mai mult gaz pe foc? Pare că aceste situații se repetă și devin tot mai intense?
Dacă copilul tău are între 1 și 4 ani, este normal să aibă crize de furie greu de gestionat, pentru că acestea fac parte din această etapă de dezvoltare. Crizele de furie apar deoarece cei mici nu au încă abilitatea de exprimare și reglare a emoțiilor suficient de bine dezvoltată. Este important ca tu, ca părinte, să urmărești dacă, în timp, frecvența și intensitatea acestora scad, se mențin sau, dimpotrivă, cresc.
Atunci când un copil are o reacție emoțională exagerată în comparație cu situația în sine, înseamnă că sistemul lui emoțional este perturbat, în mod special amigdala. Aceasta funcționează ca o alarmă care se activează imediat când copilul se simte speriat, frustrat sau nesigur. Pentru mulți copii, această alarmă se declanșează cu o prea mare ușurință. În astfel de momente, copilul nu mai poate asculta argumentele părinților și nu se poate liniști singur. El trăiește situația ca pe o urgență reală, deși, din exterior, pentru ceilalți, lucrurile nu par deloc așa.
Din acest motiv, amenințările sau pedepsele nu vor funcționa niciodată în asemenea situații. Este mult mai util să îl ajutăm pe copil să-și regleze creierul, să-și calmeze emoțiile și să reducă activarea excesivă a amigdalei.
Amigdala este acea parte din creier care se ocupă de detectarea pericolelor și amenințărilor. Este ca un buton care se activează atunci când ceva ne sperie, ne frustrează sau ne deranjează. Este extrem de utilă când suntem cu adevărat în pericol, însă la copii amigdala este hipersensibilă, ceea ce îi face să reacționeze ca și cum aproape orice ar fi o urgență.
De exemplu: copilul vrea să se joace cu jucăriile, iar tu îi spui „nu”. Pentru tine, acest lucru nu pare mare lucru, însă amigdala lui se supraactivează și îl face să trăiască situația ca fiind teribilă. În momentul în care amigdala este activată, apare un răspuns emoțional exagerat, iar copilul nu mai poate să se calmeze singur sau să gândească limpede. Corpul lui intră într-o stare de luptă sau apărare. Copilul țipă, amenință, se aruncă pe jos, ca și cum ar fi în fața unui pericol real. Nu face acest lucru pentru a te manipula.
Atunci când amigdala este activată constant, din cauza suprastimulării, a stresului sau a lipsei de validare emoțională din familie, orice mic aspect se poate transforma într-o adevărată criză de furie. Acesta este potențialul unei amigdale hipersensibile. De aceea, este important să nu ne axăm doar pe comportamentul vizibil, pe ceea ce se vede la exterior. Este esențial să rămânem calmi, să zâmbim și să ajutăm creierul copilului să se liniștească.
Când copilul se trezește și nu are parte de un timp de pregătire pentru școală, de îmbrățișări, când petrece mult timp în fața ecranelor, când nu intră în contact cu natura sau când este constant amenințat, îi este foarte dificil să se calmeze. Creierul lui este suprastimulat și obosit. Un copil care primește constant mesaje precum „m-am săturat de tine”, țipete sau amenințări este învățat să reacționeze rapid cu furie sau teamă, nu să se liniștească.
De asemenea, un copil care trăiește într-un mediu cu reguli care se schimbă frecvent, cu multă impredictibilitate, poate dezvolta o amigdală hipervigilentă. Când un copil trăiește zilnic astfel de momente, sistemul lui nervos nu se oprește niciodată, fiind ca un motor care se supraîncălzește. Creierul lui nu mai are „frânele” emoționale de care are nevoie pentru a se calma, iar amigdala, fiind activă constant, rămâne fără resurse pentru a răspunde într-un mod diferit.
În astfel de momente, copilul nu are nevoie:
- ca cineva să țipe la el,
- să fie pedepsit,
- să fie amenințat.
În schimb, are nevoie să fie ajutat să învețe să-și regleze sistemul emoțional. Ține minte: acest ajutor nu se realizează doar prin vorbe. Copilul are nevoie de acțiuni concrete din partea ta, acțiuni care să-l ajute să se simtă în siguranță, înțeles și acompaniat. Și da, exact despre aceste lucruri vreau să-ți vorbesc în continuare.
Ce poți face tu, ca mamă sau tată, pentru a-ți ajuta cu adevărat copilul să se liniștească atunci când se află într-o criză de nervi?
Este important să înțelegi că există modalități diferite de intervenție, în funcție de momentul în care alegi să acționezi: înainte, în timpul sau după criza de nervi. Să le luăm pe rând.
I. Înainte – prevenția
Cea mai bună formă de gestionare a unei crize de nervi este prevenirea ei. Pentru asta, ai nevoie să înveți să identifici anumite semnale: dacă este obosit, flămând, suprastimulat sau dacă simte că pierde controlul. În aceste momente, te poți apropia și îi poți spune:
„Dragul meu, observ că ești puțin neliniștit. Îți propun să îți iei un moment să te liniștești înainte să te mai joci. Voi opri televizorul în 5 minute, ca să te poți pregăti, iar după aceea te vei mai putea uita din nou.”
În acest mod îl ajuți să anticipeze ce urmează să se întâmple și să reducă impactul emoțional al schimbării. Aceasta se numește anticipare emoțională și este esențială. De asemenea, mai pot ajuta: menținerea rutinelor, oferirea alternativelor („vrei să te speli pe dinți sau să îți pui pijamaua mai întâi?”) și învățarea copilului să numească ceea ce simte. Atunci când va putea folosi cuvinte pentru emoțiile lui, nu va mai fi nevoie să țipe.
II. În timpul crizei – însoțește-l
Acesta este momentul cel mai dificil, în care mulți părinți simt că nu mai pot. Copilul este pe jos, țipă, plânge, iar tot ce îți dorești este să se oprească. Însă nu este momentul pentru explicații sau prelegeri, pentru că nu va putea învăța nimic acum.
Ceea ce are nevoie este să nu te deconectezi emoțional de el, chiar dacă este dezlănțuit. Îi poți spune calm: „Sunt aici. Știu că ești foarte supărat. Nu te voi lăsa singur. Când te vei simți pregătit, te pot ajuta să te liniștești.”
Evită să țipi sau să pedepsești, pentru că astfel copilul va învăța că lucrurile se rezolvă prin impulsivitate. Ține minte: tu ești un loc sigur la care copilul se poate întoarce oricând. În anumite situații, îl poți ajuta să părăsească încăperea pentru a se liniști, dar fă acest lucru într-un mod blând, fără a-l umili. Scopul este ca el să se simtă în siguranță, nu respins.
III. După criză – conectează-te și ajută-l să învețe
După ce criza s-a încheiat, apare momentul cel mai valoros. Acum creierul copilului poate înțelege și poate învăța. Este momentul potrivit pentru a denumi emoțiile trăite și pentru a căuta împreună soluții pentru viitor.
Poți ghida discuția către întrebări precum:
„Ai observat ce se întâmplă în corpul tău când ești foarte furios? Așa se simte furia. Ce ai putea să-mi spui data viitoare când te vei simți așa?”
„Ai putea să-mi spui: «Am nevoie de ajutor»?”
„Putem să stăm îmbrățișați și să respirăm împreună.”
Tot acum este momentul să stabilești limite clare: „Chiar dacă ești nervos, nu înseamnă că poți să țipi sau să distrugi obiecte. Hai să găsim alte modalități prin care să-ți arăți furia.” În acest fel, copilul învață ce poate face atunci când simte că pierde controlul și știe că tu ești acolo să-l ajuți.
Ține minte: nu ai de-a face cu un copil pe care trebuie să-l „gestionezi” atunci când face o criză de nervi, ci cu un copil pe care trebuie să-l ajuți să își gestioneze furia. Iar acest proces presupune multă iubire, prezență și capacitatea ta de a te conecta cu o versiune a ta mai calmă, mai puternică și mai sigură.